\

Întrebări frecvente



Începând cu 1 aprilie 2017 este obligatoriu ca toți șoferii (și personalul mobil) care intră în domeniul de aplicare a Legii Macron să dețină Formularul A1 atunci când sunt detașați pe teritoriul Franței. Acest document dovedește că sunt plătite contribuțiile la asigurările sociale din statul membru de reședință și este eliberat de către autoritatea de securitate socială din acel stat membru.

Ce trebuie să ştiţi despre Formularul A1?

În România Fomularul A1 se eliberează de  către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Formularul A1 emis de CNPP este un certificat care atestă faptul că titularul formularului este supus legislației române de securitate socială pe toată perioada înscrisă pe respectivul formular și, prin urmare, este scutit de la plata contribuțiilor sociale în alte state membre UE/ SEE/ Elveția, pe al căror teritoriu se deplasează/ tranzitează șoferii pentru efectuarea serviciilor de transport internațional.

Formularul A1 trebuie să se afle la bordul autovehiculului sau prezentat, ulterior, autorităților de control prin intermediul reprezentantului companiei în Franța sau de clientul care a comandat transportul, în cazul în care se solicită acest lucru.

De la 1 ianuarie 2017, Austria solicită ca la bordul vehiculului să fie prezent formularul A1 pentru toate operațiunile de transport internațional de la sau către Austria (bilaterale, intra comunitare, țări terțe, cabotaj).

Olanda și Italia solicită formularul A1 în cazul operațiunilor de cabotaj.